Radu Hossu: Rezumatul de noaptea târziu. Slava Ukraini!

0
411
Rezumatul de noaptea târziu:
– UK intel: există informații că rușii ar aduce trupe din Orientul îndepărtat, flota Pacificului, Armenia. Citat: „rusia este în incapacitate de a conduce operatiuni ofensive din cauza pierderilor suferite până în acest moment.”
– Kiev. Trupele Ukr au lansat o contraofensivă masivă în nord-vest-ul Kievului. O altă contraofensivă încearcă să împinga liniile ruse după Bucha, Irpin, Hostomel. Vom afla dimineață cât succes au avut, la această oră (01:55 Ro) operațiunile sunt în desfășurare.
– Kiev. S-a instaurat stare de asediu de 35 de ore, începând cu ora 20:00 ora locală. Cetățenii au voie pe străzi doar dacă se îndreaptă către un buncăr.
– Kiev. Liderii din Cehia, Slovenia și Polonia (prim-miniștrii) s-au aflat astăzi în Kiev, la o întâlnire fizică cu Președintele Zelensky. Au ajuns în Kiev cu trenul.
– Chernihiv. Liniște. Trupele ruse nu au înaintat în ultimele 24 de ore.
– Harkov (axa est). Orașul rezistă, nu este încercuit și este în mâinile Ukr, însă este bombardat cu artilerie as we speak.
– Mariupol (sud. flancul estic). Situația este catastrofală. Ruși au încercuit orașul, peste 320.000 de oameni sunt captivi de 10 zile în oraș fără apă, gaz, curent în condițiile în care temperaturile noaptea ajung și la minus 8 grade. rușii bombardează cu artilerie grea încontinuu zonele civile. Mariupol încă nu se predă, rușii n-au curajul să intre în oraș.
– Herson (sud. flancul vestic). Orașul este controlat de ruși, însă imagini satelitare arată că armata Urk a distrus 6 elicoptere rusești aflate pe aeroportul din Herson. Rezistență există în oraș și luptă pentru recucerirea lui.
– Nicolaev (sud. flancul vestic). Micile sate din jur sunt bombardate, civii fiind victime. rușii sunt în imposibilitate de a avansa spre Zaporojie sau a incercui Nicolaev, cel puțin momentan.
– Odesa (sud. flancul vestic). Atacuri timide de pe mare. Probabil de test. Însă se presupune că nu se va încerca o debarcare până când nu va exista un coridor terestru, care ar trece prin Nicolaev.
– Polonia a cerut în seara asta trupe NATO de pace, înarmate, care să ofere protecție convoaielor umanitare. Mi se pare că este o mișcare ciudată și ieșită din linie, este un semnal dat după discuțiile fizice din Kiev.
– Polonia. Discuțiile despre trimiterea MiG-29 sunt incă deschise. Se discută soluții.
– Pentagon: rușii au pierdut cel puțin 4000 de soldați doar în ultima săptămână.
– Curtea Internațională de Justiție a anunțat că are deja un dosar deschis unde adună probe prin care să demonstreze dacă au avut sau nu loc crime de război, prin încălcarea convenției de la Geneva.
După cum am spus și ieri și alaltăieri, săptamâna asta este esențială pentru a avea o imagine clară și (consider eu) definitorie față de viitorul acestui război. Dacă rușii vor fi în inacapacitate de a prelua controlul asupra orașelor strategice (Kiev, Harkov, Odesa) Putin va avea o extrem de mare problemă să mai mențină inclusiv starea actuală de asediu, iar forțele Ukr, întărite de ajutoarele SUA și UE vor începe contraofensive la scară largă. Dar mai e mult până pe 21. Cred că vom vedea nenumărate runde de negocieri, trageri de timp și apeluri pentru încetarea focului asupra convoaielor umanitare.
Emoția față de război va scădea în această saptămână și cade pe umerii lui Zelensky (care mâine va vorbi în fața Congresului American) să mențină atenția asupra evenimentelor din Ucraina. Statele Baltice și Grupul de la Visegrad (minus Ungaria) vor încerca și ele diferite mișcări de imagine pentru a păstra atenția și implicarea vie.
Valul 6 al Covid, inflația și scumpirile ar putea muta atenția oamenilor de la dramele înfiorătoare pe care le văd ore în șir în timpul pregătirii acestor rezumate. Da, ele există, ne afectează, însă mult mai puțin decât îi afectează pe cei de la granița cu România, războiul.
Avem modele. Ucrainenii sunt un model extrem de bun pentru ce înseamnă rezistența în fața inamicului. În România inamicul este unul mai puțin vizibil, informațional, căci până și AUR a început să tacă legat se război și „se limitează” la deturnarea atenției.
Celor care mă citesc (aud că spun unii că sunteți boots, clone, fake și nu cititori reali) permiteți-mi să vă fac un apel: rămâneți interesați, rămâneți implicați, rămâneți atenți și acționați (și dacă e doar online) dejucând războiul informațional in care suntem cu toții implicați. Rămâneți solidari, rămâneți alături de cei care acum luptă pentru libertate, pentru valori comune cu ale noastre, pentru independență și pace.
Slava Ukraini!

Radu Hossu

Lasă un răspuns